top of page

Terapie Bowen și consiliere
Armonia prinde aripi la CALDERA

Sigla Caldera apune ca un soare la orizont, deasupra m[rii lini;tite.

POVESTEA CALDERA

"Conceptul CALDERA s-a născut într-o zi toridă de august, sub soarele din Santorini, locul de unde îi vine inspirația numelui. Povestea însă dăinuia în suflet dintotdeauna.

 

Pornind de la dorința supremă de a fi medic, la care am renunțat pe parcurs, drumul vieții m-a purtat pe alt traseu profesional, din care am învățat multe. Din toate experiențele profesionale, în companii mari și în medii de lucru competitive, cel mai mult mi-a plăcut relaționarea cu oamenii. Am lăsat în urmă echipe, colegi și prieteni care mi-au apreciat empatia și grija mea pentru echilibru și armonie.

Am fost norocoasă să primesc în jurul meu, de-a lungul timpului, exact oamenii care m-au ajutat să-mi cunosc mai bine calitățile, să-mi descopăr aripile în zborul meu spre libertate și visurile uitate.

Datorită fiului meu am aprofundat domeniul terapiilor complementare medicinei. Așa cum spune și descrierea, terapiile sunt complementare și este de dorit să rămână așa, pentru că pot fi îmbinate ușor cu medicina.

Fascinată de experiența mea cu terapia Bowen, am decis să urmez și eu aceste cursuri pentru a afla mai mult despre această tehnică terapeutică puțin cunoscută și promovată în România. După mulți ani, mi-am redescoperit vocația, drumul și echilibrul. Cu fiecare pacient, aprofundez cu fascinație această terapie care pare atât de simplă, dar care funcționează într-un mod extrem de complex.

Am creat CALDERA din dorința de a dezvolta un CONCEPT TERAPEUTIC ALTERNATIV, complementar metodelor clasice: terapie Bowen și consiliere pentru ca armonia să prindă aripi.

CALDERA înseamnă soare, bucurie, speranță, libertate, vindecare, curaj, iubire și putere – stările pe care le căutăm ca să fim în armonie cu lumea și cu noi înșine.

 

Vă invit să descoperiți mișcările simple prin care corpul, mintea și emoțiile pot reveni la starea de echilibru esențială pentru sănătatea noastră. Vă aștept cu drag să explorăm resursele voastre naturale de și energie pentru a crește calitatea și bucuria vieții.

ARMONIA PRINDE ARIPI LA CALDERA.​"

Ioana Dragu, fondator CALDERA

Terapeutul CALDERA, Ioana Dragu, zambeste langa masa de terapie.

Terapii CALDERA

PARTENERI ÎN ARMONIE

ATELIERE ONLINE
ZEPELIN MEDIA
bottom of page